Natural Madness

Spațiul se află în „Palatul Karpaty” ori Casa „Dengl” din Arad, o clădire care a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil eclectic, având fațada împodobită cu elemente decorative și statui similare stilului antic greces. Cu o vedere spre „sufletul” principal al orașului, unde este sensul giratoriu ce duce spre toate ramificațiile orașului, apartamentul merita o însuflețire aparte.

Direcția eclectică a fost cu intenția de alăturare a unor elemente aparent fără legătură între ele, dar alese și gândite împreună, să compună un spațiu util pentru destinația cerută (cabinet de psihiatrie). În același timp e o manifestare alegorică la ceea ce reprezintă natura umană – diversitate de ființe cu particularități care funcționează împreună. Dorința a fost de a crea un spațiu primitor, asemena unei locuințe private, dar care te îmbie să urmărești detaliile din fiecare colț. Paleta de culori este variată, culori cu intensități puternice alăturate unor suprafețe metalice diferite – crom, auriu, bronz.

În momentul în care a fost preluat proiectul, spațiile aveau total alte destinații. Urmârind lista de necesități, am recompartimentat astfel: camera de intrare a devenit sala de așteptare, cămara a devenit baie de serviciu, livingul a devenit sala de consultație din care se intră într-o cameră adiacenta și într-o baie, ambele rezervate pentru folosința personală a beneficiarului.

Intervențiile au fost mai dificile, întrucât beneficiarul a dorit să păstrăm parchetul din lemn masiv și să avem cât mai puține alterări ale pereților. Astfel parchetul vechi a fost raschetat și instalația electrică a fost modificată parțial.

Suprafață: 72 mp
Tip: Cabinet de psihiatrie
An: 2021
Locație: Arad
Date:
Category: